LIBERTATEA DE A IUBI

Calea spre egalitate a persoanelor LGBTQ+ a fost una anevoioasă. Deși încă mai este mult drum de parcurs în ceea ce privește acceptarea în societate, suntem mai aproape ca niciodată de o lume în care persoanele LGBTQ+ sunt libere să trăiască și să iubească în mod liber, fără prejudecăți.

Poate părea surprinzător, însă la începuturile Uniunii Sovietice, nu exista o legislație uniformă pentru homosexualitate, legile și pedepsele variind foarte mult în funcție de stat. De fapt, unele republici socialiste sovietice – inclusiv Armenia, Rusia și Ucraina – au fost create fără a avea legi care să interzică relațiile între persoanele de același sex.

Abia în 1934, guvernul comunist al lui Stalin a introdus o lege generală care să criminalizeze din nou homosexualitatea pe tot cuprinsul Uniunii Sovietice. Pe 7 martie 1934, Articolul 121 a fost adăugat în codul penal, interzicând în mod specific relațiile sexuale între bărbați, pedeapsa fiind de până la cinci ani de muncă forțată.

Se pare că, în fiecare an, erau reținuți în jur de 1.000 de bărbați conform Articolului 121 – peste 25.000 dintre ei fiind închiși. Nu existau legi scrise în privința lesbianismului.

Articolul 121 a fost revocat treptat, în fiecare stat, începând din 1953 până în 1968; dar abia la începutul anilor șaptezeci, atitudinea publicului față de persoanele LGBTQ+ a început să devină mai relaxată. Chiar și atunci când legile au fost abrogate, persoanele LGBTQ+ erau în continuare supuse inegalității și hărțuirii de către autoritățile comuniste.

În 1985-1987, mulți bărbați gay au fost arestați în Polonia ca parte a ‘Operațiunii Zambila’. Zambila era o operațiune secretă a poliției comuniste poloneze care își propunea să creeze o bază națională de date cu toți homosexualii polonezi și persoanele care se aflau în legătură cu ei. Baza de date a avut ca rezultat înregistrarea a aproximativ 11.000 de persoane. Autoritățile poloneze au pretins că operațiunea a fost lansată din cauza fricii generate de nou-descoperitul virus HIV, pentru a controla bandele infracționale homosexuale și pentru a lupta împotriva prostituției.

Cetățenii arestați au fost forțați să poarte fișiere speciale numite ‘karta homoseksualisty’, termen care se traduce prin ‘cardul unui homosexual’. Aceste fișiere sunt acum cunoscute ca ‘różowe kartoteki’ sau indexul cardurilor roz. Membrii comunității LGBTQ+ din Polonia au depus fără succes petiții la Institutul Rememorării Naționale pentru distrugerea fișierelor rămase din indexul cardurilor roz.

Polonia nu a fost singurul loc în care atitudinile față de persoanele LGBTQ+ au continuat să fie ostile după intrarea în legalitate. Un sondaj realizat în 1989 – anul căderii Uniunii Sovietice – a arătat că homosexualii erau cel mai urât grup din societatea rusă, 30% dintre repondenți considerând că homosexualii ar trebui ‘lichidați’.

În ciuda unei îmbunătățiri generale a atitudinilor față de persoanele LGBTQ+ după revoluțiile din 1989, există încă părți din fosta Uniune Sovietică care sunt rămase în urmă din acest punct de vedere. De exemplu, în Rusia, sentimentul anti-LGBT rămâne puternic. Un sondaj din 2013 a demonstrat că 74% dintre ruși cred că homosexualitatea nu ar trebui acceptată de societate, comparativ cu doar 16% care cred contrariul.

Manoma, kad pagal 121 straipsnį kiekvienais metais įkalinta iki 1000 vyrų, o iš viso įkalinta daugiau nei 25000

Mai recent, în 2018, ceea ce trebuia să fie prima manifestație Gay Pride din Rusia a fost anulată după 24 de ore de la anunțarea sa, pentru a fi protejate ‘valorile familiei tradiționale’ și pentru a-i împiedica pe copii să vadă ‘propaganda relațiilor sexuale netradiționale’.

Cu toate acestea, multe țări din fosta Uniune Sovietică resping atitudinile represive ale trecutului sovietic și creează un mediu de egalitate pentru toți, permițând persoanelor LGBTQ+ să trăiască în siguranță și fără frică. Georgia, Lituania și Estonia au adoptat legislații prin care interzic discriminarea persoanelor gay, iar în Kazahstan, Letonia, Lituania, Tadjikistan, Estonia și Kârgâzstan, persoanele transsexuale au voie să-și schimbe în mod legal sexul. Turkmenistan și Uzbekistan rămân singurele două foste state sovietice în care homosexualitatea este ilegală. Lupta pentru libertatea de a iubi continuă.

Personaje reale: Mihail Kuzmin

Mihail Kuzmin a fost un poet, muzician și romancier rus, care a activat în Uniunea Sovietică până la moartea sa în 1936. Kuzmin este cunoscut în special pentru opera sa Aripi (1906), primul roman rusesc centrat pe tema homosexualității.

În ciuda retoricii anti-LGBTQ+ din acea vreme, Kuzmin se afișa în mod public ca fiind gay, exprimându-se liber în opera sa și în viața personală.

Se spune că Kuzmin era de părere că homosexualitatea “nu era imorală sau păcătoasă, ci distinctivă moral, permisă etic și uneori superioară spiritual, o situație nu a imoralității decadente, ci a creării personale de valori.”

Kuzmin l-a cunoscut pe poetul Yuri Yurkun în 1913 și aceștia au început o relație sentimentală. Cei doi au continuat să lucreze și să trăiască împreună nederanjați de nimeni, timp de mai mulți ani. Totuși, în 1928, atitudinea publică și politică față de homosexuali se schimbase, iar oamenii nu mai ignorau aceste lucruri atât de ușor.

În ciuda ostilității față de homosexuali, Kuzmin și Yurkun au continuat să trăiască împreună până la moartea lui Kuzmin în 1936. Kuzmin a murit de pneumonie la doi ani după ce homosexualitatea a fost declarată ilegală în mod oficial. Yurkin a murit doi ani mai târziu, după ce a fost arestat, interogat timp de șapte luni și în cele din urmă împușcat într-o acțiune de exterminare politică a regimului stalinist.


Pin It on Pinterest